De-a lungul timpului am fost întrebată, în diferite contexte, ce m-a făcut să aleg meseria de psiholog. A fost chiar prima întrebare pe care ne-a adresat-o profesorul la primul curs în cadrul facultății.
În căutarea răspunsului perfect am realizat, cu o oarecare uimire, că nu știam să (-mi) explic motivele pentru care mă aflam acolo, în acea zi. Nu mă gândisem niciodată cu adevărat la asta. De fapt, nu știam să transform în cuvinte un proces început demult.
După primii ani de practică în cabinet, am reușit să-mi răspund la întrebare și am realizat că meseria aleasă îmi este și vocație. Sau invers.
De mai bine de 10 ani sunt psiholog și psihoterapeut. Abordarea pe care o am este una eclectică, având formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală și în psihoterapie psihanalitică. Totuși, învățarea nu se oprește aici. Cei mai buni profesori mi-au fost (și continuă să fie) experiențele personale, natura, cărțile, analiza personală, relațiile cu cei din jurul meu și cu oamenii cu care lucrez.
În acești ani am lucrat în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta' din București ca psiholog în programul național Stop fumat pentru a ajuta oamenii în procesul de renunțare la fumat, am lucrat cu pacienți cu cancer pulmonar, am colaborat în paralel cu o clinică de somnologie, am făcut voluntariat la Institutul Fundeni într-un proiect menit să-i ajute pe copiii bolnavi de cancer și să ofere susținere familiilor acestora, am colaborat 5 ani cu o clinică de specialitate în adicții, iar în prezent lucrez în cabinetul privat, practicând psihoterapie individuală și de grup cu adulți.
Acum, când mai sunt întrebată cum am ales meseria asta, îmi vine să spun că ne-am ales una pe cealaltă.
Anul trecut, în perioada asta, ne întâlneam, emoționați și curioși, la prima sesiune de terapie de grup. Zăbovind un pic cu privirea peste timpul ce-a trecut, am observat și am integrat o mulțime de învățăminte valoroase. Am învățat că motorul grupului și cel mai important factor al schimbării este sentimentul de apartenență. În această stare, de...
În anumite perioade ale anului, sau chiar ale vieții, este posibil să ne pierdem interesul pentru lucrurile și activitățile care ne făceau plăcere și ne energizau cândva. Acest lucru nu înseamnă întotdeauna că ceva rău ni se întâmplă, că trebuie să ne autodiagnosticăm imediat cu Google, sau să dăm iama în sertarul cu suplimente și vitamine. Uneor...
O postare de acum vreo lună de-ale unei prietene m-a pus pe gânduri. Era despre cum anumite construcții precum 'sinele divin' ajung să fie folosite ca bilet de intrare și de reclamă în psihoterapie (la noi cel puțin). Aud și eu, în cabinet și nu numai, cum diverși psihologi, consilieri, coachi sau ghizi spirituali, care fac promisiuni și oferă sf...
Atât psihoterapia individuală cât și cea de grup pot avea o mulțime de beneficii în elaborarea și rezolvarea unor probleme cu care ne confruntăm. Să vedem, pe scurt, care sunt particularitățile psihoterapiei de grup. La ce să mă aștept? Grupul de terapie poate fi condus de unul sau mai mulți terapeuți și poate fi format din 5 până la aproximativ...
"Știi cum se simte când se apropie vacanța, îndrăznești să te bucuri preț de o clipă și apoi parcă nici n-a fost? Sau când aștepți cu nerăbdare un anume moment și te simți păcălit că a trecut pe lângă tine și nu ți-a lăsat decât o umbră de amintiri și senzații din care nu te poți hrăni suficient? Știi cum e să simți că trăiești doar o fărâmă din vi...
Plănuiesc să reîncep un grup de terapie. Cum mă preocupă tot mai mult ideea și simt că mă apropii rapid de înfăptuirea acestui proiect, lăsat deoparte de prea mulți ani deja, subiectul apare adeseori în discuțiile cu unii cunoscuți. Conversațiile și curiozitățile pe tema asta mă ajută să-mi clarific anumite aspecte. Unul dintre ele, care oferă și...